Pilda de Crăciun a preotului român care a făcut la Istanbul altarul imigranților. „Și Iisus era un refugiat. Aproapele meu poate fi oricine, eu sunt obligat să-l iubesc”

Membru al Ordinului Franciscan al Bisericii Catolice, părintele Iulian Pișta a plecat din România în 2008. A slujit la Izmir, apoi la Iskenderun, ajungând, în prezent, superiorul Mănăstirii Sfântul Anton din Padova din Istanbul. Dată fiind diversitatea etnică din capitala Turciei, preoții de la Sfântul Anton țin slujbele în mai multe limbi, părintele Pișta fiind resposabilul pentru comunitatea italiană. „Este o mănăstire formată dintr-o comunitate internațională, din italieni, polonezi, un nigerian și trei români. Noi aici facem slujbele în diverse limbi, foarte complexă – în italiană, poloneză, engleză, turcă. Sâmbăta seara, de exemplu, avem o Liturghie de două ore ecumenică, la care participă armeni, sirieni, ortodocși. E o comunitate neocatecumenală, o mișcare din interiorul Bisericii Catolice. Eu sunt responsabilul direct pentru comunitatea italiană, dar celebrez Liturghiile în italiană și turcă. Avem comunitatea africană, foarte numeroasă. Cei din Filipine sunt, de asemenea, mulți și muncesc prin casele bogătașilor turci. Pentru toți, centrul este la Sfântul Anton.”, explică Părintele.

Mănăstirea din inima Istanbulului este una de dimensiuni mari, structurată pe trei niveluri. Aici este destul loc pentru toți cei care vor să se roage, să asculte slujbele sau, pur și simplu, să se adăpostească. Părintele Pișta spune că s-a obișnuit cu mentalitatea oamenilor de acolo, că diversitatea cu care se întâlnește zi de zi îi place și că nu crede că s-ar mai obișnui altundeva: „Eu m-am obișnuit cu lumea, cu mentalitatea de aici. Mă întreabă colegii dacă vreau să mă întorc în România. Spun că nu m-aș obișnui pentru că eu de când am fost hirotonosit preot am venit aici și nu știu cum ar fi în țară. M-am obișnuit, e divers, e frumos”.

Și totuși, această diversitate l-a adus față în față cu o realitate crudă a zilelor noastre – problema refugiaților sirieni. „Am văzut pe străzile Istanbulului mulți copii care cerșesc, din 10 în 10 metri femei cu copii care cerșesc în arabă și invocă numele lui Allah. Tot văzând aceste lucruri mi-au intrat în minte. Și noaptea mă gândeam ce-i de făcut. Noi, ca biserică, am ajutat familii, i-am cazat la noi, i-am susținut așa cum am putut”, povestește Părintele. „Aici vrei nu vrei întâlnești refugiați. Pe străzile Istanbulului sunt așa de mulți încât îi vezi și trebuie să fii piatră ca să nu simți nimic pentru oamenii aceștia”, completează el.

A tranformat tradiționala iesle a Nașterii Domnului într-un altar al refugiaților care și-au pierdut viața în Marea Mediterană

Nu s-a oprit la a le oferi refugiaților doar sprijinul material prin intermediul Bisericii pe care o slujește. Părintele Iulian Pișta s-a gândit cum ar putea să atragă atenția cât mai multor persoane asupra problemelor acestor oameni care nu fug din țara lor decât în căutarea unei vieți mai bune. Ne aflăm în prag de Sărbători. Crăciunul bate la ușă. Câțiva prieteni din Izmir i-au trimis Părintelui haine ale refugiaților sirieni care și-au pierdut viața în apele Mării Mediterane. El a luat aceste haine și le-a așezat în ieslea Nașterii Domnului, amenajată simbolic în fața Mănăstirii Sfântul Anton din Istanbul, ca un exemplu a ceea ce înseamnă, pentru Dumnezeu, să-ți iubești aproapele.

„Simțeam să fac asta. Am simțit totuși că trebuie să fac ceva deosebit în perioada Crăciunului. Crăciunul e de obicei motiv de sărbătoare, sunt cadouri, ghirlande, dar nu trebuie să trăim într-o utopie. Noi trebuie să învățăm să trăim atât spiritual cât și concret, să vedem și răul celui de lângă noi. Cel de lângă noi, despre care în Evanghelie nu se spune cine este. Asta mi-a rămas mie în minte >. Aproapele meu cine e în fond? Poate să fie un ateu, un criminal, poate să fie oricine, dar eu sunt obligat să iubesc. Am decis să nu îi mai îmbrăcăm pe Iosif și Maria în straiele tradiționale. Să le arătăm celor care intră în biserica aceasta că și Iisus s-a născut ca refugiat, că Maria și Iosif au plecat să facă recensământul, dacă ne amintim textul Evangheliei. Și, eu am niște prieteni la Izmir, care au cules din mare hainele și obiectele refugiaților morți și mi le-au trimis. Pe Maria și Iosif i-am îmbrăcat în veste de salvare. V-am spus, dacă stăm să ne gândim, în contextul din acele timpuri, și Iisus era un refugiat”, explică părintele Pișta gestul său.

El și ceilalți preoți de la Sfântul Anton au luat de pe străzi familii de refugiați și le-au adăpostit, le-au oferit mâncare și o vorbă bună. Au încercat să ajute atât cât au putut. Părintele își amintește despre familia pe care a ajutat-o ultima dată: „Cei din ultima familie pe care am întâlnit-o și am ajutat-o spuneau că în Siria nu au siguranță, nu au viitor. În jurul lor e numai moarte, alarme care sună și îți dai seama că trebuie să te ascunzi… și nici acelea nu mai există toate, că au fost distruse de bombe. Totul e distrus. Sunt oameni care, ca să meargă în Grecia, trebuie să plătească 5.000-6.000 de dolari pentru călăuze. Deci, ei își dau totul. Este terifiant unde s-a ajuns pentru că nu au viitor, nu au speranță, nu au nimic”.

„Deja s-a pierdut tradiția europeană. Această tradiție se bazează pe deschidere, primire, integrare și nu pe marginalizare, bariere și sârmă ghimpată peste tot”

Și totuși, refugiații sirieni care ajung în Europa, găsesc pace, nu mai aud bombe și nu mai stau cu teama că pot muri în orice moment, dar nu găsesc sprijinul de care ar avea nevoie să se integreze în noua societate. „Ajung în Europa și tot ai nimănui sunt, pentru că sunt paria societății la ora actuală. Se pare că ne incomodează. Noi nu avem capacitatea să primim oameni care au nevoie de susținere. Noi credem că vin să se îmbogățească sau să devină nu știu ce. Ei vor doar să trăiască liniștiți. Că există între ei unii care preferă o anumită țară pentru că au un ajutor social mai mare, e altceva. Dar, esențial, ei vin aici ca să-și salveze viața și să aibă o siguranță de trai. Să-și construiască un viitor, pentru că nu se vede o ieșire din situația actuală din Siria”, spune părintele Iulian Pișta.

Părintele nu condamnă în totalitate atitudinea Europei și spune că printre refugiați se pot afla și oameni care nu au intenții tocmai bune. Totuși, acest lucru nu ar trebui să transforme continentul nostru într-unul care-și pierde tradiția și valorile.

„Europa acum ia în calcul mai mult ideea posibilei islamizării prin intermediul acestor refugiați. Trebuie evaluată situația, pentru că eu cred că marea lor parte au nevoie de cazare, de o masă și de siguranță, nimic mai mult. După, fricile pe care le avem noi… dacă fiecare dintre noi și-ar trăi credința în interior așa cum trebuie, n-ar trebui să aibă nicio frică. Dar se pare că Europa are o frică pentru că nu mai știe ce crede. Eu poate nu îmi dau seama de anvergura migrației siriene care există în Europa. Fiind aici eu văd oameni care au nevoie pur și simplu de ajutor. Și dacă un stat ca Turcia primește 2 milioane de refugiați, un stat european care primește 80.000, nu ar trebui să facă atât de mult tam-tam. Eu cred că unele lucruri sunt exagerate. În fond, Europa ce o să piardă? Că deja a pierdut tradiția europeană. Această tradiție se bazează pe deschidere, primire, integrare și nu pe marginalizare, bariere și sârmă ghimpată peste tot”, spune părintele Iulian Pișta.

„De Crăciun, în iesle, cel care se naște este Dumnezeu și-și ține brațele deschise pentru umanitate, indiferent de nație și de religie”

Părintele Iulian Pișta a ales sărbătoarea Crăciunului pentru a transmite acest mesaj lumii. Mesajul lui include un popor aflat într-un moment de răscruce. Se referă la niște oameni care, la fel ca noi toți, caută fericirea și liniștea. „Să nu-i iei în seamă, eu cred că nu e normal… nimeni nu ar trebui să își permită lucrul acesta… măcar să militeze puțin în perioada aceasta. Am văzut că acum au luat exemplul nostru și în Statele Unite. A venit un jurnalist și a făcut un reportaj, apoi au preluat ideea și s-au îmbrăcat mai multe persoane în veste de salvare și au trecut înot un râu, în semn de solidaritate”, spune Părintele.

Se gândește la cei care-au murit deja și la toți cei care-și vor mai pierde viața în Mediterană în perioada următoare. Consideră că noi toți trebuie să privim mai atent realitatea, să fim mai ancorați la lumea în care trăim și la concretul de zi cu zi: „Ideea mea a fost simplă: să nu îi uităm. La câțiva kilometri de Istanbul sunt oameni care mor în mare, înecați. În momentul în care noi vom susține, în noaptea asta, Liturghia Nașterii, sigur vor fi oameni care vor muri. Noi trebuie să fim puțin mai legați de realitate, nimic altceva. Asta a fost ideea mea.”

L-am rugat pe părintele Iulian Pișta să transmită un mesaj de sărbători tuturor oamenilor. El ne-a răspuns simplu: „De Crăciun, în iesle, cel care se naște este Dumnezeu și-și ține brațele deschise pentru umanitate, indiferent de nație și de religie. Eu cred că, dacă nu înțelegem mesajul adevărat al Crăciunului, care este iubire și viață, în fond, nu am înțeles nimic și nu-i vom înțelege nici pe alții”.